Henrieta Delavrancea-Gibory

    • Se naste la Bucuresti

      1894
    • Studiaza arhitectura la scoala superioara de arhitectura Bucuresti

      1913
    •  
      1916
    • Studiaza arhitectura la scoala superioara de arhitectura Bucuresti

      1924
    •  
      1927
    • Devine arhitect in cadrul Institutului de Proiectari de Constructii

      1949
    • Arhitect in cadrul Institutului de Proiectari Ilfov


      1960
    • Primeste Premiul pentru intreaga activitate din partea Uniunea Arhitectilor din România


      1972
    • Se angajeaza sa opreasca mai multe demolari a diferitelor cladiri istorice din Bucuresti


      1977
    •  
      1979
    • moare la Bucuresti

      1987
 

Henrieta Delavrancea-Gibory

Henrieta Delavrancea-Gibory sau Riri, asa cum o numeau cei apropiati, a fost o prezenta pregnanta in lumea arhitecturala a vremurilor ei. Nascuta la data de 9 octombrie 1894, la Bucuresti, a fost una din cele patru fiice ale scriitorului Barbu Stefanescu Delavrancea si ale Maryei Delavrancea. Surorile ei au fost Cella, pianista, scriitoare, memorialista, profesoara la Conservator, Margareta (Bebs), licentiata in litere si filosofie, profesoara de limba franceza, si Niculina (Pica), artist plastic.

Din cercul de prieteni al tinerei Henrieta se remarca trei dintre ei, din perioada facultatii - Virginia Andreescu, Marioara Ioanovici si Horia Creanga.

Face scoala primara intr-o cladire proiectata de Ion Mincu; in clasa VII incep primele ei gânduri legate de o posibila cariera de arhitect (la acestea este posibil sa fi contribuit arh. Ion Mincu, fiind un prieten bun al tatalui sau); in 1916 intrerupe studiile universitare (Scoala superioara de Arhitectura) si se angajeaza infirmiera voluntara la Bucuresti, iar pe urma in spitalele de campanie din judetul Vaslui, unde il intâlneste pe ofiterul francez Emile Gibory venit in misiune in sprijinirea frontului român, cu care pleaca in Franta in 1918, an in care se stinge din viata Barbu Delavrancea. In 1919 se casatoreste cu capitanul Emile Gibory, iar 1920 revine in tara. Se muta in Bucuresti, isi reia studiile si incepe proiectarea si construirea propriei case in care va locui lânga sora ei mai mare, Cella, din 1926 pâna la sfârsitul vietii (1987). In perioada interbelica proiecteaza numeroase case de vacanta la Balchik. In anul 1938 moare mama sa, Marya, la vârsta de 76 de ani. Al doilea razboi mondial creeaza o puternica criza economica in urma careia Henrieta Delavrancea ramâne fara lucrari si incepe sa vânda rasaduri si pesmeti.

In 1948 isi gaseste un loc de munca in proiectare, in cadrul Institutului de Proiectari de Constructii (IPC). In 1972, Henrieta este onorata cu un premiu pentru intreaga activitate, acordat de Uniunea Arhitectilor din România.

Mentorii sai au fost Ermil Pangrati, Statie Ciortan, Dimitrie Bungeteanu (profesori la facultate) si Petre Antonescu.

Un aspect important de retinut despre activitatea Henrietei Delavrancea-Gibory este faptul ca in anul 1977 se implica intr-o serie de actiuni menite sa opreasca mai multe demolari ale diferitelor cladiri istorice din Bucuresti, alaturi de alti arhitecti si persoane de cultura.

Text de Cristina Balau

Documentat de stud. arh. Razvan Muntean 

Surse biografice:

  • Militza Sion, Henrieta Delavrancea Gibory: arhitectura 1930-1940,
  • Simina Stan, Henrieta Delavrancea Gibory, www.jurnalul.ro 2009

„Domnul Mincu isi juca rolul de examinator cu toata seriozitatea si, dupa felicitarile meritate, o intreba ce vrea sa devina când va fi mare: Arhitecta, raspunse fetita.”

Cella Delavrancea, relatare din cartea sa „Dintr-un secol de viata” a unui episod când Henrieta avea 6 ani”

05 tabel lucrari Henrieta Delavrancea-Gibory